Sa inghete lumea

Sunt momente cand crezi ca nimic nu te poate atinge. Ca totul se va intampla conform planului, ca e imposibil ca ceva sa mearga rau. Te gandesti asa statistic ca probabil s-ar putea ca ceva sa nu mearga perfect dar alungi fiecare umbra de gand negativ si iti incepi dimineata cu un latte perfect si o piesa pe masura.

Sunt alte momente cand ti-e frica si de umbra ta. Cand esti aproape convins ca ceva va merge rau. Astea-s de obicei momentele cand ti-e foarte frica sa pierzi ceva sau pe cineva. Cand esti aproape convins ca tragedia aia despre care povesteste lumea va fi candva tragedia ta. Te pui pe imaginat, vezi fiecare detaliu din ea si stai cu respiratia aproape tinuta pana va sa vina.

Cateodata nu-mi imaginez cum lumea poate sa continue dupa o tragedie. Cum totul decurge normal cand unui om i se naruie lumea la picioare. Chiar daca nu mi se intampla mie parca ma supara ca omenirea nu ingheata macar cateva luni pana incepe un suflet sa se vindece.

Simti mai bine o tragedie cand esti constient ca ar putea sa ti se intample tie.

Viata e cea mai ciudata.

Vineri am trait cea mai mare bucurie cand mi-a venit pe lume  ultima nepotica. De 2550 kg, mica dar puternica, doctorii nu-i dadeau sanse la inceput. O luptatoare frumoasa foc. Emma.

Tot vineri, verisoara mea draga din Canada, top cei mai faini oameni ever isi pierde bebelusul aproape la termenul de nastere. Asa, fara explicatii, din simplu motiv ca viata e nedreapta si “trebuie sa mergi mai departe”.

In astfel de momente daca as avea puteri divine as ingheta macar jumatate de lume. Macar jumatate de suflete. Macar un timp pana cand inima facuta bucatele mici se poate incet lipi la loc.

Dar lumea nu intelege, oamenii se bucura in continuare de succesele lor, de supravietuire si de tot ceea ce merita sa se bucure.

In tot acest timp eu nu ma pot gandi decat la ea si la cum imi misca fata in burta. N-am voie sa fiu suparata, asa scrie la carte, ii face rau fetitei mele dar stiu, sper ca ea ma va intelege, ca nu pot sa nu-i plang verisorul si ca nu pot sa nu sufar alaturi de Andreea pentru o tragedie pe care in momentele astea o simt si o inteleg atat de bine.

One comment

  1. inteleg. inteleg si mai bine pt ca am trait o tragedie. duminica se implinesc 9 ani de atunci.
    sufletul s-a lipit intr-un fel, dar nu se va lipi niciodata ca sa fie asa cum a fost in urma cu 9 ani. dar El m-a invatat sa traiesc singura, sa stiu, sa pot, sa vreau sa traiesc mai departe. stiu cum e ca la un moment sa ai TOT si in secunda urmatoare sa ramai cu nimic. aparent nimic pt ca in timp aveam sa mi dau seama ca semanase in mine multa putere, multa forta, multa pretuire de sine, multa pofta si dragoste de viata.da, el este cel care m a invatat sa iubesc viata!
    si imi amintesc ca nimeni nu a putut si nu a stiut sa fie langa mine…doar un timp au fost toti, dupa care fiecare si a vazut in continuare de viata lui. s au comportat cu totii ca si cand durerea asta (, ca pierzi sufletul tau pereche, de exemplu), are un termen de vindecare: un nr de x luni. si n aceste x luni lumea te intelege, emapatizeaza, dar dupa aceea te vor gata vindecat si au pretentia sa functionezi normal.atunci simti ca tu nu mai faci parte din lumea lor, tu esti in alta.sufletul iti sangereaza inca si ei iti cer zambetul pe fata.

    in asa momente cred ca cel mai potrivit si de ajutor e sa acceptam ca nu se poate intelege si imagina ce simte cu adevarat omul care traieste drama.e suficient sa fim pt el mereu “acolo”…mereu. chiar si dupa 9 ani mai are uneori nevoie!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s