Ajuta-i sa zboare!

Va spuneam ca particip la niste cursuri de specializare.

Am avut ocazia, de fapt onoarea de a cunoaste niste oameni minunati acolo, femei frumoase, destepte, capabile si toate cu dorinta de a face cariera. Atunci cand esti intr-un grup unde incepi sa te desfasori, sa socializezi, e aproape imposibil sa nu sesizezi diferentele dintre oameni si eu am o foame de a analiza si a intelege diferite comportamente si caractere, mai ales ale unor oamenilor necunoscuti.

Mi-a sarit in ochi o fata deosebita, genul timd, om frumos si cald caruia i se umplu ochii de emotie de fiecare data cand vorbeste. Am apreciat foarte mult faptul ca a incercat sa-si invinga timiditatea, sa se integreze, sa isi spuna punctul de vedere si mai ales sa-si povesteasca experientele de la locul de munca. Am prins asa un drag de ea ca imi venea sa o imping de la spate, sa lucrez doar cu ea, sa ii dau curaj si putin din logoreea mea.

La finalul cursului fiecare dintre noi am avut oportunitatea de a spune cateva cuvinte si evident ea a ramas la urma. M-au marcat atat de tare cuvintele ei incat simte nevoia sa le impartasesc cu voi. A spus asa “inainte sa plec in concediu ma gandeam cu groaza ca urmeaza sa ma intorc la serviciu, ma gandeam la mine si ma vedeam un om mic intr-o lume atat de mare, sunt atat de insignifianta…”

Nu am realizat nicio clipa cat de mare e povara lipsei de stima fata de propria persoana si cum o pot cara dupa ei in tacere atatia oameni minunati care ar merita sa stie sau macar sa aiba idee despre cat valoreaza. Fata asta si destainuirea ei e doar un caz care in mine a trezit ceva insa daca stau sa analizez obiectiv, sa privesc in jur si sa fac un Excel in care sa imi trec toate cunostintele, toti prietenii si pe mine cap de lista cu diagnostic clar, ei bine toti suferim de stima de sine. Tuturor ne e frica de ceva si in general de noi insine.

Cea mai mare frica pe care o purtam dupa noi e ca nu vom face fata, ca nu ne vom descurca in situatia x sau y, ca nu suntem suficient de destepti, de dotati, de frumosi, de capabili, de sociabili, de, de, de…Nu pot sa nu ma intreb: ce cauzeaza aceasta frica? Nu stiu sa analizez psihologic si probabil fiecare psiholog mi-ar explica diferit insa concluzia mea e simpla: nu ne spunem suficient de des unii altora cat suntem de valorosi. Nu ne intoarcem catre vecinul nostru, catre prietenul nostru, catre iubitul nostru ca sa ii spunem ca a facut o treaba minunata, ca e valoros, ca e destept si capabil, ca ideile sale sunt extraordinare, ca poate mult mai mult, ca vedem in el/ea potential. Ne rupem atat de mult timp sa atragem atentia, sa “criticam constructiv”, sa ne impunem punctul de vedere incat uitam sa-i amintim celui pe care il apreciem cu adevarat…ca il apreciem cu adevarat. Mi-e frica ca taiem atat de multe aripi din nepasare, din orgoliu uneori si de cele mai multe ori din inconstienta. Ne ocupam prea mult de nevoile noastre, de lipsurile noastre si se pierd oameni deosebiti pe langa noi, oameni sensibili care au nevoie de puterea cuvintelor pe care fiecare dintre noi o detinem si o putem folosi constructiv.

As vrea sa faceti impreuna cu mine urmatorul exercitiu: as vrea ca maine sa-i spuneti unei persoane cat de mult o apreciati si cat de mare incredere aveti in capcitatile sale. Alegeti voi pesoana, poate fi oricine iar daca sunt mai multe, nu pot decat sa va aplaud. As vrea ca maine sa ajutam pe cineva sa zboare sau sa ii dam macar curaj sa incerce.

Nu uitati sa udati in fiecare zi planta stimei de sine pentru voi si pentru cei din jurul vostru si promit ca ne vom trezi intr-o zi cu totii ca stam la umbra unui copac plin cu fluturi.

fly

3 comments

  1. stima de sine..un subiect foarte complex si ntr adevar, psihologii ar sti sa l explice ce l mai bine si de ce si unde pierdem aceasta stima. eu sunt de parere ca ea e dezvoltata sau ucisa din frageda copilarie in familie(involuntar, ca nu cred sa existe care sa actioneze cu buna stiinta in ac directie). apoi mai avem sansa sa o cultivam pe parcursul procesului de maturizare, cand suntem independenti, cand acumulam fel de fel de cunostinte, experiente…cautam sa ne dezvoltam personal, etc. prima data avem noroc sau ghinion, insa mai avem sansa sa tina doar de noi…asa vad eu lucrurile.

  2. la maturitate deja suntem constienti de valoarea noastra, ne vedem prin ochii nostri, nu prin ai celorlalti, stim ca valoarea ne este data numai de noi, nu de ceilalti..astfel ne cultivam stima de sine

  3. Claudia Pop · · Reply

    Ti-am spus oare cat de apreciez? Si cata incredere am in capacitatile tale?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s