Mai stie cineva sa scrie caligrafic?

Imi amintesc vag prima zi de scoala.

Stiu ca stateam toti incolonati in spatele invatatoarei (o minune de femeie), 32 la numar, gata sa intram in clasa 1b.  Dupa discursul directorului si dupa cel al preotului am intrat in clase, cu emotii, cu flori si cu frica.

Incepea o noua era pentru noi, habar nu aveam ce ne asteapta dar eram bucurosi sa purtam ghiozdan, era un semn de maturitate.

Nu eram atat de inspaimantata deoarece veneam deja cu prietenii stranse de la camin (va vine sau nu sa credeti prietenea mea cea mai buna imi e prietena de la camin, adica de la 2-3 ani) si in timp ce ne primeam manualele trageam cu ochiul spre colegi, sa vad cu cine nimeresc in banca. Nu mai tin minte cu cine am nimerit si restul momentelor imi sunt sterse din memorie dar azi dimineata, in timp ce incercam sa imi pastrez calmul in traficul nebun din prima zi de scoala, m-a apucat o emotie, un dor de nedescris de copilarie.

download

Stiu ca cel mai frumos moment e intotdeauna acum si ma feresc sa ma gandesc la trecut cu regret, nu suport cuvintele “a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea” pentru ca stiu ca e o gandire limitativa referitoare la fericire, gandire pe care eu nu vreau sa o am avand in vedere ca viata mea e cea mai frumoasa acum, chiar in momentul pe care il traiesc.

Totusi, un pic acolo undeva am simtit o nostalgie dureroasa, nostalgia diminetilor de toamna, emotia ultimelor zile de vacanta (eu nu regretam niciodata vacanta, abia asteptam sa inceapa scoala) si mi s-a facut un dor nebun de pauza mare, de sandvisul mancat pe ascuns in banca, de penarul cel nou, de uniforma albastra, de zumzetul scolii generale, de avantul cu care imi promiteam ca anul acesta o sa ma pun cu burta pe carte, de vocea doamnei invatatoare, de colegi, de copilarie. Stateam la 2 minute de scoala, practic casa mea este lipita de scoala generala si ajungeam cu sfintenie, ultima. Ma trezeam cand suna clopotelul desi ai mei duceau adevarate razboaie cu mine pe tema asta si tata imi reprosa mereu ca moare de rusine fata de profesori avand in vedere ca stau cel mai aproape si ajung mereu “dupa ce se suna”. Story of my life, niciodata n-am ajuns la timp, am luat si absente nemotivate pentru asta.

Nu pot macar un pic sa nu-i invidiez astazi pe prichindeii care incep scoala, stiu ce emotii frumoase traiesc.

Viata e frumoasa la orice varsta, fiecare etapa are farmecul ei insa daca ar fi sa fiu cinstita, emotia inceperii scolii e poate cea mai frumoasa traire pe care imi amintesc sa o fi experimentat deoarece esti la varsta la care un nou inceput aduce doar bucurie, nu si ganduri sau alte temeri.

Mai stie cineva sa scrie caligrafic?

One comment

  1. George · · Reply

    Din pacate ne indreptam spre o lume plina de ignoranti , care nici nu stiu sa scrie , daramite sa scrie caligrafic . Scoala de pe timpul comunismului a fost singurul factor pozitiv din acel timp. La prima ora se canta imnul Romaniei , apoi se puneau batistele si palmele pe banci, in control , astfel nu avea nimeni mainele nespalate sau unghiile netaiate. In ziua de azi multi nici nu stiu imnul Romaniei. Pacat , mare pacat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s